Spune PAS
bolilor arteriale periferice (BAP)!

Fă primul PAS pe drumul spre sănătatea picioarelor tatălui tău.


Vezi video Contact

Dintre bolile cardio-vasculare, cele mai cunoscute sunt infarctul și accidentul vascular cerebral. Puține persoane sunt informate despre bolile arteriale periferice (BAP) care sunt comparabile ca frecvență și gravitate.

În România, 15% dintre persoanele peste 45 
de ani au boli arteriale periferice. Societatea Română de Chirurgie Vasculară lansează campania de conștietizare a populației 
,,PAS – Picioare Active și Sănătoase’’cu privire la frecvența acestor boli.

Ce sunt bolile arteriale periferice (BAP)

Bolile arteriale periferice sunt produse de îngustarea arterelor periferice care duc sângele de la inimă către alte părți ale corpului. Cel mai frecvent tip este BAP pentru extremitățile inferioare, în care fluxul sanguin este redus la picioare din cauza acumulării de grăsimi, colesterol și alte substante în interiorul și pe pereții arteriali (placă de aterom) .

Mulți oameni confundă simptomele BAP cu altceva. BAP sunt adesea nediagnosticate de profesioniștii din domeniul sănătății. Persoanele cu BAP prezintă un risc mai mare de infarct și accident vascular cerebral.

Vezi povestea
bunicului >>

Dacă blocajul rămâne în arterele periferice ale picioarelor, acesta poate provoca dureri, modificări ale culorii pielii, dificultăți de mers și răni sau ulcere. Pierderea totală a circulației la picioare poate provoca cangrenă și pierderea unui membru.

Cu cât aflați mai multe informații despre BAP, cu atât vă puteți ajuta medicul să pună un diagnostic precoce.

Aflați mai multe despre BAP pe

Factori de risc

Persoanele cu aceste riscuri sunt mai predispuse în a dezvolta BAP
Cei mai importanți factori de risc sunt:

Hipertensiune arterială (HTA)
Diabetul zaharat
Fumatul
Colesterol ridicat
Vârstă înaintată
Obezitate
Predispoziție genetică
Spuneți PAS bolilor arteriale periferice și programați-vă acum pentru un control la un medic de chirurgie vasculară, chiar dacă nu aveți simptome.
Caută un medic pe

Simptome & diagnosticare

Simptome

Cele mai frecvente simptome ale BAP la nivelul extremităților inferioare sunt crampe, oboseală, durere sau disconfort la nivelul mușchilor picioarelor sau șoldului în timp ce mergi sau urci scările. Această durere dispare de obicei odată cu odihna și revine când mergi din nou.

Cum se manifestă boala arterială periferică?
  • Mâini sau picioare mai reci decât de obicei
  • Dureri apărute în timpul mersului care vă determină să vă opriți (distanța parcursă scade treptat pe măsură ce boala avansează)
  • Durere din cauza crampelor musculare (numită claudicație intermitentă) la efort de câteva sute de metri
  • Dureri musculare la nivelul gambelor
  • Răni la picioare care nu se vindecă în trei săptamâni
Alte simptome ale BAP includ:
  • Durere de picioare care nu dispare atunci când te odihnești
  • Răni ale piciorului sau degetelor care nu se vindecă sau se vindecă foarte încet
  • Cangrenă sau țesut mort
  • O scădere marcantă a temperaturii unui picior în comparație cu celălalt picior sau restul corpului
  • Creșterea lentă a unghiilor sau a părului de la picioare
  • Disfuncție erectilă, în special la bărbații cu diabet
Diagnosticare

Mulți oameni cred că durerile de picioare sunt un semn al îmbătrânirii. Pentru un diagnostic precis se va lua în considerare sursa durerii tale. Durerea de picioare apare la nivelul mușchilor, nu la nivelul articulațiilor.


Puteți prelua controlul: urmați recomandările medicului dumneavoastră și depuneți eforturi pentru a duce un stil de viață sănătos pentru inimă. Unele cazuri de BAP pot fi gestionate cu modificări ale stilului de viață și medicamente.


Diagnosticarea BAP începe cu un istoric medical și un examen fizic. De asemenea, medicul vă va întreba despre simptome și va verifica pulsul la picioare.

Află aici mai multe despre investigații pe

Prevenire & tratament

Tratamentul bolii arteriale periferice se concentrează pe reducerea simptomelor și prevenirea progresiei afecțiunii. În cele mai multe cazuri, modificările stilului de viață, exercițiile fizice și medicamentele pentru claudicație sunt suficiente pentru a încetini progresia sau chiar a elimina simptomele BAP.

  • Renunțarea la fumat >>
    Fumatul este un factor major pentru BAP ce crește riscul de infarct și accident vascular cerebral. Instrumentele eficiente includ programe de modificare a comportamentului, medicamente de înlocuire a nicotinei și alte medicamente pentru a renunța la fumat. Renunțarea la fumat va ajuta la încetinirea progresiei BAP.
  • Activitate fizică >>
    Un tratament eficient pentru simptomele BAP este activitatea fizică regulată. Medicul dumneavoastră vă poate recomanda un antrenament sub supraveghere. Mersul pe jos, exercițiile pentru picioare și exercițiile pe banda de alergat pot ușura simptomele.

    Dacă nu este posibil să mergeți la un centru de reabilitare, medicul dumneavoastră vă poate recomanda un program la domiciliu.
  • Dietă >>
    Mulți oameni cu BAP au niveluri crescute de colesterol. O dietă săracă în grăsimi poate ajuta la scăderea nivelului de colesterol din sânge. Poate fi recomandată și medicație pentru scăderea colesterolului.

    Scopul unei diete sănătoase este să pună accent pe consumul de legume, fructe și cereale integrale. Includeți produse lactate cu conținut scăzut de grăsimi, păsări de curte, pește, leguminoase, nuci, semințe și uleiuri vegetale non-tropicale, cum ar fi uleiul de măsline. Limitați grăsimile, zaharuri adăugate, băuturi îndulcite și carnea roșie.
  • Medicație >>
    Este important să luați medicamentele pe care medicul dvs. vi le-a prescris. Dacă nu luați aceste medicamente, riscul de dezvolta BAP crește, precum și de a suferi infarct sau accident vascular cerebral.

    Discutați cu medicul dumneavoastră despre medicamentele de care aveți nevoie, în funcție de starea dumneavoastră și de alți factori de risc.
Aflați mai multe despre tratamente pe

Spune o poveste
despre tine și tatăl tău

Acum este timpul să-ți răsplătești tatăl

Fii alături de tatăl tău și ajută-l să facă primul PAS către un control al bolilor arteriale periferice.

Spune o poveste despre tine și tatăl tău (până la 800 de cuvinte) și trimite-o la adresa de email contact@pas-pentru-tata.ro


Vei fi contactat în cel mult 48h de un specialist în chirurgie vasculară pentru programarea unui screening al BAP.

Contactează-ne aici